secretariat@laude-reut.ro    +40 031.805.57.72 / 021.320.15.99  twitterfacebook

DREPȚI ÎNTRE POPOARE DE ORIGINE ROMÂNĂ

Miercuri 29 Mai 2019 , în sala bibliotecii Complexului Educațional Laude-Reut s-a desfășurat cea de-a doua întâlnire a proiectului ”Drepți între Popoare de origine română” demarat la începutul acestui an la la inițiativa E.S. David Saranga, Ambasadorul Israelului în România, cu susținerea Inspectoratului Școlar al Municipiului București .

Proiectul La evenimentul prezidat de către E.S. David Saranga, Ambasadorul Statului Israel în Romania, au participat, din partea Inspectoratului Școlar General al Municipiului București, doamna Inspector Școlar General Ioana Mihaela Neacșu, domnul Inspector Școlar Mihnea Manea, profesori de istorie de la mai multe licee din București (doamna Beatrice Adelaida Batista - Colegiul Național Mihai Eminescu, doamna Gabriela Corina Păun - Colegiul Național Elena Cuza, domnul Adrian Ilie Aichimoaie - Liceul Teoretic Alexandru Vlahuță, doamna Beatrice Ispas - Liceul Teoretic Marin Preda, doamna Mirela Alecu - Colegiul de Aeronautică Henri Coandă, doamna Mihaela Constantinescu - Colegiul Național Cantemir Vodă, doamna Iuliana Căplescu – Colegiul Național Matei Basarab), precum și doamna Tova Ben Nun-Cherbis, Președintele și Fondatorul Complexului Educațional Laude-Reut, domnul Dan Șandru, Director de studii al Complexului Educațional Laude-Reut, doamna. Corina Voicu – bibliotecar Laude-Reut.

În cadrul întâlnirii s-au discutat progresele avute de către profesorii implicați în proiect și de către elevii acestora în încercarea de a găsi succesorii celor care au primit titlu de “Drepți între popoare”, acordat de Statul Israel ne-evreilor care și-au riscat viața în timpul Holocaustului pentru a salva evreii de la moarte, sau persoane care dețin informații despre rudele acestora.

E.S. David Saranga, Ambasadorul Statului Israel în Romania și-a exprimat încă odată încrederea și mulțumirea față de poporul român, și speră în ducerea la bun sfârșit a acestui proiect până la data de 20 Mai 2020, atunci când o să aibă loc comemorarea“ Zilei Holocaustului”.

În acest sens, facem apel la toți succesorii celor care au primit acest titlu, la familiile lor, precum și la cei care dețin informații despre rudele celor “Drepți între popoare” precum si autorităților publice, instituțiilor de învățământ care prin intermediul profesorilor de istorie pot ajuta în acest demers să ne contacteze la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pentru a deveni parte din proiect.

 

Page 1 of 3