DESPRE A ÎNVĂȚA ȘI A ÎMPĂRTĂȘI CU ALȚII

Luna martie a adus în viața noastră, a elevilor și a cadrelor didactice, o schimbare majoră – predarea și învățarea online. De atunci și până astăzi tot căutăm metode noi, descoperim aplicații utile și interesante, încercăm să facem ca acest proces educațional la distanță să fie cât mai eficient și mai plăcut în același timp.

Noi, la Complexul Educațional Laude-Reut am făcut multe sesiuni de training în vacanța de vară, cu profesioniști din IT sau din mediul educațional. Dar cred sincer că cel mai mult am învățat unii de la alții, prin bunăvoința de a face schimb de experiență. Ieri, în cadrul Cercului pedagogic organizat de școala noastră, am împărtășit experiențe proprii de la clasa online cu o parte din colegii de sector. 

 

47 de cadre didactice au fost alături de noi, pentru a afla despre instrumente digitale în predarea și evaluarea online, pentru a discuta despre provocările pe care le trăim zilnic la clasă. Astfel, am aflat despre câteva aplicații ce pot fi utilizate cu succes atât la elevii mici, cât și la elevii mai mari, atât în predare, cât și în evaluare: StoryJumper, LiveWorksheets si Kahoot.

 

Le mulțumim tuturor celor care au participat și mai ales celor care au prezentat, profesori pentru învățământ primar Corina Branischi, Simona Dobrin, Anamaria Plopeanu!

 

 

Raluca Dolofan

Director adjunct ciclul primar

Alătură-te familiei Laude-Reut!

Partenerii Noștri

(Visited 177 times, 1 visits today)