Ioana Mogoș – primul diplomat LAUDE-REUT

Finalizând cu excelență al doilea an de studii diplomatice, Ioana Mogos, absolventă Laude-Reut 2019, și-a găsit o nouă viață în Israel, urmându-și, în cadrul IDC Herzliya – The Lauder School of Government, Diplomacy and Strategy, visul și vocația descoperite pe băncile liceului bucureștean. Ioana s-a adaptat perfect la mediul cultural al acestei țări datorită tradițiilor evreiești și a studiilor de limbă ebraică parcurse în anii de școală Laude-Reut.

Ambiția și perseverența Ioanei au propulsat-o în programul Argov de excelență în diplomație, oferit de IDC Herzliya, axat pe leadership israelian pentru pregătirea diplomaților de viitor.

 

Programul presupune vizite de studiu în Statele Unite ale Americii, Bruxelles și Israel. Cursurile derulate în programul Argov oferă studenților pregătirea necesară în a se manifesta ca adevărați lideri de mâine, în discurs și comportament, precum și cunoștințe despre diverse zone geografice cu un mare interes politic, precum China, Rusia și Uniunea Europeană.

La finalul programului, tinerii folosesc cunoștințele dobândite, în mod aplicat, pentru rezolvarea unei probleme reale cu care se confruntă Israelul în ziua de azi.

 

Procesul de aplicare la programul Argov constă în 4 etape și presupune maximă seriozitate și implicare: 3 eseuri, un interviu inițial, probă practică pentru dinamica grupului și muncă în echipă și interviul final cu profesori de nivel înalt care susțin acest program. Dintre cei 500 de studenți doritori care au aplicat la programul Argov, au fost aleși 20, în rândul cărora se numără Ioana Mogoș, fost președinte al IDC Herzliya Model United Nations (2020-2021).

Shlomo Argov a fost un important diplomat israelian ce a activat ca ambasador în Regatul Unit, al cărui tentativă de asasinat a dus la Războiul Libanului din 1982.

Cristina Marin

Laude-Reut PR & Project Manager

Alătură-te familiei Laude-Reut!

Partenerii Noștri

(Visited 516 times, 1 visits today)