Written by Liceu, Performanță

Nachman Shai, ministrul pentru Diaspora al Statului Israel, în vizită la Complexul Educațional Laude-Reut

Nachman Shai in vizita la CE Laude-Reut

Comemorarea victimelor Holocaustului în România a fost marcată, în acest an, de un moment deosebit: vizita domnului Nachman Shai, ministrul pentru Diaspora al Statului Israel. Domnia sa a venit în România pentru foarte scurt timp și, în ciuda programului încărcat, a dorit să îi cunoască și pe elevii și pe profesorii Laude-Reut.

După vizita la Monumentul Holocaustului, unde a depus o coroană de flori alături de ambasadorul Statului Israel, E.S. David Saranga, Nachman Shai s-a bucurat de primirea călduroasă a liceenilor Laude-Reut. De la aceștia a aflat că o parte a numelui pe care școala lor îl poartă, ”reut” (rom.prietenie), este predestinat, deoarece, așa cum însuși a declarat, a simțit imediat prietenia și căldura elevilor Laude-Reut. Adolescenții au povestit cât de importantă este pentru ei educația pe care o primesc aici și câte oportunități se deschid odată ce devii elev al acestei instituții de învățământ.

Să cresc aici, la Complexul Educațional Laude-Reut, mi-am oferit oportunități pe care puțini oameni și le pot imagina și chiar mai puțini le pot experimenta. De la primirea unui sprijin constant atât în ​​ceea ce privește studiul, cât și în urmărirea pasiunilor individuale, până la cursurile de afaceri, mass-media și diplomație care fac școala noastră unică în România și numeroasele programe de schimb și stagii la care am luat parte, echipa Laude-Reut a făcut totul, a spus Alexandra Bordeiașu, elevă în clasa a XII-a și MC al evenimentului.

 Despre a fi elev Laude-Reut, despre puterea educației, despre aceasta ca poveste, chiar și atunci când povestea nu este tocmai un basm cu zâne, ci o mărturie a durerii, așa cum este Holocaustul, au vorbit și Alexandra Mocanu, Maria Kehaiyan, Remus Rughiniș, Carole Regenbogen și Joseph Seroussi.

Ministrul a fost plăcut impresionat de dialogul în limbile ebraică și engleză pe care l-a avut cu elevi și profesori ai Complexului Educațional Laude-Reut, precum și de proiectele derulate aici până în prezent și a propus elaborarea unor proiecte comune ale Ministerului Diasporei din Israel și școala noastră.

Vă privesc drept generația de tineri evrei și neevrei, viitori lideri, diplomați și oameni de afaceri a spus Nachman Shai în mesajul pentru elevi. Să nu uitați istoria țării voastre și a capitolului evreiesc. Trebuie să ne amintim istoria, trebuie să știm cum au început toate, de ce au început. Vă îndemn să puneți întrebări și să căutați răspunsuri, a încheiat acesta.

(Visited 224 times, 1 visits today)
Last modified: octombrie 15, 2021