Concurs de eseuri Laude-Reut

Adevăr și memorie. Antisemitism și Holocaust în România
CONCURS DE ESEURI

Holocaustul a constituit una dintre marile tragedii ale istoriei universale. Acesta se referă la uciderea a aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „Soluția Finală a problemei evreiești”, termen care desemnează programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler și de colaboratorii acestuia.

Holocaustul în România  a vizat  prigoana și exterminarea evreilor în teritoriile controlate de statul român între anii 1937 și 1944, adică de la primele legi anti-evreiești ale guvernului Octavian Goga – A. C. Cuza și până la lovitura de stat din 23 august 1944.

Recrudescența îngrijorătoare a flagelului extremismului și antisemitismului, cu o amplificare considerabilă a atacurilor verbale şi fizice împotriva evreilor, a sinagogilor, instituțiilor şi cimitirelor evreiești în Europa și în lume impune în prezent combaterea globală a urii faţă de evrei, a rasismului şi xenofobiei.

În aceste condiții și în contextul comemorării a 1700 de ani de istorie și cultură evreo-germană (321-2021), Complexul Educațional LAUDE-REUT, sub umbrela  Ambasadei Germaniei la București, a Ambasadei Statului Israel la București, a Ambasadei S.U.A. la București și a Institutului Național de Studierea Holocaustului Elie Wiesel, a Asociației Jean Waldman, a Consiliului Național al Elevilor, a ISMB și a inspectoratelor școlare  organizează Concursul de eseuri Adevăr și memorie. Antisemitism și Holocaust în România.

 

Concursul se desfășoară în perioada 1 – 28 februarie 2022. Regulamentul de desfășurare este afișat mai jos. 

Concursul se adresează următoarelor categorii:

a) elevi, clasele IX-XII;

b) cadrele didactice, specialitatea istorie, socio-umane, limba română, limbi moderne;

c) studenți ai facultăților cu profil istorie, socio-umane de la Universitățile din România.

Tematica concursului cuprinde teme, ca de exemplu:

  • Învățăminte ale istoriei – predarea Holocaustului.
  • Abordări metodologice la lecția de istorie privind Holocaustul.
  • Modalități de combatere a extremismului și antisemitismului la lecția de istorie.
  • Atitudini față de extremism și antisemitism în viața de toate zilele.

 

Cei care doresc să participe la concurs vor completa formularul de înscriere. Participanții vor realiza un eseu, care va cuprinde 300 de cuvinte, inspirat din tematica concursului.  Formularul de înscriere și eseul se vor transmite în același mesaj email la adresa 1700ani@laude-reut.ro NU MAI TÂRZIU de data de 28 FEBRUARIE 2022.

PREMII

Vor fi desemnați, în ordinea descrescătoare a punctajului câte cinci câștigători  (un premiu I, un premiu II, un premiu III, două mențiuni) pentru fiecare dintre grupurile menționate în cadrul categoriilor de la grupul-țintă.  Toți participanții vor primi diplome de participare.

Câștigătorii fiecărei categorii vor fi invitațiîntr-o călătorie de studii de o săptămână la Yad Vashem, Israel.

De asemenea, vor fi acordate premii de către Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, Ambasada Germaniei la București, Ambasada Israel la București, Institutul ”Elie Wiesel” și Asociația Jean Waldman.

            Eseurile vor fi publicate într-o lucrare de tip mărturie dedicată celebrării a 1700 de ani de istorie și cultură evreo-germană (321-2021), lucrare ce va fi lansată într-un cadru oficial, în prezența tuturor celor implicați în conținut, în Parlamentul României.

Pentru mai multe informații referitoare la concurs, vă rugăm să ne scrieți la e-mail 1700ani@laude-reut.ro.

Alătură-te familiei Laude-Reut!

Partenerii Noștri

(Visited 13.700 times, 1 visits today)