Victor Vescu, poveste despre excelență. Din Laude-Reut la Oxford și apoi la NASA

Pe 26 Iulie 2022 a avut loc una dintre ceremoniile de absolvire a Universității Oxford. Printre absolvenți s-a aflat Victor Vescu, fost șef de promoție și olimpic internațional al liceului Laude-Reut din București. Victor a urmat un program de masterat în Științele Pământului, pe care l-a absolvit cu distincția First Class (cea mai înaltă distincție în ierarhia sistemului de învățământ superior britanic).

 

Ceremonia de absolvire a avut loc în teatrul Sheldonian din Oxford și s-a desfășurat în limba latină, urmând a serie de tradiții ce-și au originea la Oxford încă din secolul al XII-lea. Absolvenții se aplecă în semn de respect în fata vice-cancelarului și a proctorilor și se angajează să respecte statutele, privilegiile, tradițiile și libertățile universității cu jurământul „Do fidem”. Apoi, acestora li se conferă diplomele și sunt felicitați prin ridicarea pălăriei de către oficialii universității. Alături de Victor în acea zi a fost sora lui, Silvia Vescu, de asemenea o fostă elevă a liceului Laude-Reut și absolventă de Drept la King’s College London. După ceremonie, Victor s-a revăzut cu profesori care i-au fost
mentori pe timpul facultății.

Membru al colegiul Worcester din cadrul universității sale, Victor și-a început studiile în 2018, orientându-se întâi spre geofizică, iar, mai apoi, spre seismologie (studiul cutremurelor). Dorind să continue cu un doctorat în acest domeniu, el s-a bucurat în acest an de oferte de admitere de la unele dintre cele mai prestigioase universități din lume, printre care MIT, Caltech, Columbia și ETH Zurich.

Victor își va începe doctoratul toamna aceasta la Caltech, în Pasadena, California, unde va fi student în departamentele de inginerie mecanică și de geofizică. Acolo, el își dorește să cerceteze procesele mecanice din spatele producerii cutremurelor, folosind experimente de laborator și observații geologice.

Victor (stânga) in timpul vizitei Ducesei de Cornwall (dreapta), alături de alți doi studenți de la Oxford (mijloc). Imagine PA Images.

Victor este de asemenea interesat de științele planetare, iar vara aceasta face un stagiu la NASA. În ianuarie, el a făcut parte dintr-un grup de studenți de la Oxford care au întâlnit-o într-un cadru oficial pe Alteța Sa Regală, Ducesa de Cornwall, soția Prințului Charles al Marii Britanii, în timpul unei vizite la universitate.

Performanțele lui Victor nu se opresc aici. Cu un an în urmă, acesta a câștigat un premiu al Asociației Britanice de Geofizică (British Geophysical Association) pentru rezultate remarcabile în studiul geofizicii. Tot în 2021, Liga Studenților Români din Străinătate i-a recunoscut activitatea academică și implicarea pe plan social acordându-i premiul „Studentul Anului” la categoria „Europa-licență”. În liceu, Victor a fost campion mondial la geografie, câștigând medalia de aur absolut (primul punctaj) la Olimpiada Internațională de Geografie din 2017 de la Belgrad.

Întrebat cum s-a simțit în timpul absolvirii, Victor spune: „M-am gândit la mentorii excepționali pe care i-am avut, care m-au încurajat mereu să urmăresc ceea ce-mi place, atât în liceu, în România, cat și în facultate, si m-am simțit recunoscător acestora”

Alătură-te familiei Laude-Reut!

Partenerii Noștri

(Visited 765 times, 1 visits today)