Iată de ce în perioada 4-8 mai 2020, în ciuda izolării, cu toții am putut transmite gratitudine unui profesor care ne este la suflet, pentru întreg sufletul dăruit în cariera sa spre a crește minți și a forma oameni.
Să organizezi Săptămâna Aprecierii Profesorilor (Teacher Appreciation Week) într-o instituție precum Complexul Educațional Laude-Reut, în care învață 485 elevi și lucrează peste 90 de cadre didactice, păstrând secretul acțiunii și colaborând în taină cu elevii și familiile acestora, este o adevărată provocare!
Dar să organizezi Săptămâna Aprecierii Profesorilor în vreme de pandemie, printre lecții online pe diverse platforme, video-conferințe, familie și copiii proprii este o misiune aproape imposibilă.
Dar noi, echipa Teacher Appreciation Week, la inițiativa și sub coordonarea Ralucăi, profesor Laude-Reut, ne-am asumat cu seriozitate și multă plăcere rolul de Tom Cruise și am demonstrat că se poate!
Dacă anul acesta a fost mai dificil să putem vedea reacțiile colegilor la primirea mesajelor, iar totul a fost în formă electronică (mai puțin sentimentele ), impactul emoțional asupra tuturor celor implicați a fost mult mai mare.
Toți simțim nevoia să fim apreciați, să știm că munca și eforturile noastre contează și că cei din jur reacționează la ceea ce facem… cu atât mai mult cu cât suntem forțați să stăm departe unii de ceilalți de atât de mult timp. Și reacțiile au fost pe măsură!
Pentru că Săptămâna Aprecierii Profesorilor a fost un eveniment special, am vrea să împărtășim cu voi câteva dintre momentele cele mai frumoase, precum și câteva gânduri (din păcate spațiul este limitat și nu ne permite să adăugăm prea multe) din partea participanților:
Apoi, conform cu tematica zilei (Fortune Cookie Day), fiecare profesor a primit o prăjitură cu răvaș virtual. Deși doar electronică, delicatesa ne-a îndulcit tuturor ziua prin mesajul de apreciere exprimat de un coleg din școală… Pentru că orice om are nevoie, uneori, de a se simți apreciat pur și simplu!
Modul în care aceste amintiri au fost aduse la suprafața sufletului a fost cel puțin la fel de inedit: cântece, filmulețe, dedicații, desene, file de jurnal, scrisori, bilețele… Totul pentru ei, profesorii noștri.
Asta pentru că dascălii sunt oameni speciali, cu o misiune unică, aceea de a face legătura dintre omenesc și infinit, învățându-ne că visurile nu au limite. Ei oferă noi înțelesuri clipei, când ghidează pașii elevilor prin ceea ce se numește cunoaștere, sunt cei care printr-un simplu surâs schimbă destine și făuresc personalități.
În această zi, cei mai prețuiți eroi au fost profesorii, cei care înfăptuiesc, zi de zi, acte eroice cu discreție, eroii care inspiră cu puterea lor de a dărui, cu inteligența care deschide minți, care provoacă elevii cu întrebări pentru a explora noi orizonturi.
Și pentru ca ei să nu uite acest lucru, toți profesorii din Complexul Educațional Laude-Reut au avut surpriza de a găsi în căsuța de mail fotografii prelucrate și personalizate, care îi înfățișează așa cum sunt, supereroi care dăruiesc elevilor nu numai cunoaștere, dar și multă căldură sufletească.
Unii preferăm mâncărurile condimentate, plimbările prin ploaie și un pahar de vin alb savurat în ritmuri de jazz, alții iubim aerul curat al munților, jocurile pe internet și dansurile ritmate, în timp ce alții își doresc să se relaxeze în liniște, pe o plajă însorită, cu o carte bună…
Unii iubesc albastrul, în timp ce alții respiră verde… Unii citesc romane pe nerăsuflate, iar alții devorează cărți de dezvoltare personală. Fiindcă suntem unici, iar ziua aceasta ne-a oferit un motiv în plus să împărtășim cu ceilalți ceea ce ne este drag și să îi lăsăm să ne cunoască mai bine.
Elevii, părinții, absolvenții și profesorii Laude-Reut s-au întrecut în mesaje de apreciere și mulțumire care ne-au emoționat profund.
GRĂDINIȚĂ
Copii:
„Astăzi vă spun un secret: eu sunt fana
Învățătoarelor mele: Mirela și Iuliana!
Ca ele vreau să fiu când mare eu mă fac
Să cresc minți de copii cum crește un copac!
Mi-ați pus creionu-n mână, m-ați învățat să scriu,
Și eu o zână bună ca voi aș vrea să fiu!
Steaua cunoașterii în frunte voi mi-ați pus,
Vă mulțumesc, acum am două mame-n plus!”
(Iosephina, clasa pregătitoare, poezie compusă împreună cu mama ei)
Părinți:
„Dear all, îmi exprim încă o dată gândurile de apreciere și respect pentru ceea ce faceți, zi de zi, alături de copiii noștri! Modul în care reușiți să identificați nevoile sau calitățile fiecărui copil, dar mai ales modalitatea prin care îi faceți să dobândească cunoștințele noi mi se par extraordinare.
O spun cu toată convingerea, având în vedere cât de mult îmi ia mie (ca părinte) să-l motivez pe Andrei în învățarea unor noțiuni noi … Vă mulțumesc și vă doresc să aveți aceeași putere de muncă și disponibilitate în continuare pentru evoluția copiilor noștri, dar și pentru a voastră! Keep up the good work!”
Denisa, părinte, grupa mare
„Dragi doamne educatoare și profesori ai grupei mici de la grădiniță, vă suntem profund recunoscători pentru răbdarea și implicarea dumneavoastră, atât în relația cu cei mai mici elevi ai familiei Laude-Reut, cât și cu noi, părinții.
Așa că profităm de această ocazie specială să vă mulțumim pentru sprijinul acordat în perioada adaptării fetiței noastre la grădiniță și să vă dorim multă sănătate, realizări frumoase și putere de a continua să pregătiți pentru școală și viață, cu aceeași dăruire, cât mai multe generații de elevi Laude-Reut.”
Claudia și Adrian, părinți, grupa mică
Profesori:
„Ok, so this week started in a way that I couldn’t even imagine. Since Monday I’ve been feeling this… gratitude, pure happiness… an indescribable joy. It’s TAW (Teacher Appreciation Week) at Laude-Reut Educational Complex and this wonderful team of beautiful people thought that they should do something nice, something kind, something to make us – kindergarten teachers, professors, all kinds of teachers that work with little balls of light, filled with kindness, a loooot of imagination, sometimes with (a bit of) naughtiness, and endless love a.k.a. children of all ages – feel valued, appreciated and loved. And they did it. TAW did it! At least for me.”
Anca, educatoare
CICLUL PRIMAR
Copii:
„Mulțumesc pentru toată răbdarea pe care ați avut-o cu mine, mulțumesc, de asemenea, pentru înțelegerea de care ați dat dovadă, când vă puneam să repetați iar și iar cerința pe care nu o înțelegeam. Vă mulțumesc pentru că ați fost bune cu mine și m-ați ajutat fără să mă mustrați. Pentru toate acestea și pentru mult mai multe vă iubesc și vă respect enorm. Respect, de asemenea, toate eforturile făcute pentru ca eu să fiu cel care sunt acum. Grija și răbdarea dumneavoastră nu le voi uita niciodată și le voi păstra în sufletul meu alături de alte amintiri frumoase. Sfaturile utile pe care mi le-ați dat îmi vor fi de folos în viitor. Mă voi gândi mereu cu drag la dumneavoastră și la toți acești ani frumoși pe care i-am petrecut împreună. Vă mulțumesc că sunteți alături de mine.”
Alexandru, clasa a IV-a
„Drag profesor, îți mulțumesc. Uneori mai și greșesc. Dar aș vrea să îți dăruiesc o inimă și un TE IUBESC!”
Maximilian, clasa I
Părinți:
„Pentru toate cadrele didactice din Laude-Reut care au acompaniat-o pe fiica noastră Miriam în evoluția ei de la grădiniță până la școală – MULȚUMIM! Mulțumim pentru răbdare! Mulțumim pentru sprijin! Mulțumim pentru că faceți tot ce este omenește posibil să găsiți cele mai potrivite abordări în funcție de personalitatea fiecăruia.
Modelați copiii de la cele mai fragede vârste, ghidându-i spre a deveni adolescenți responsabili, încurajându-i să își exploateze calitățile și pasiunile native pe care le are fiecare. Prin programele din ce în ce mai complexe din gimnaziu și liceu se formează adevărați Oameni, capabili să aleagă înțelept pentru ei sau pentru comunitatea din care fac parte.”
Marieta și Sergiu, părinți, clasa a III-a
„Noi vă mulțumim pentru tot efortul pe care îl depuneți în a educa copiii. Pentru Mihnea, școala este un loc cald, în care vine cu plăcere, în care relaționează și se dezvoltă natural. Apreciem foarte mult căldura sufletească pe care întreaga echipă o revarsă în interacțiunea și relațiile cu copiii. Mulțumim tuturor!”
Andrada, părinte, clasa a II-a
Profesori:
„Pe mine una, mesajele m-au impresionat.
Lavinia, profesor, învățământ primar
„A fost săptămâna în care, cu siguranță, ne-am descoperit calități pe care nu le bănuiam. Am trecut dincolo de catedră, de ore și de consilii profesorale și am râs, am povestit și am împărtășit experiența ultimelor luni la cafeaua virtuală de dimineață. Ne-am descoperit pasiuni muzicale sau de lectură comune, ne-am amuzat de cât de inventivi și de ludici putem fi între patru pereți, în vreme de pandemie. Școala pe vremea coronavirusului ne-a transformat în lideri și luptători pentru educație de calitate, dar dincolo de asta ne-a unit și mai puternic.”
Alina, profesor, învățământ primar
GIMNAZIU
Copii:
„Ce-ți doresc eu ție, după pandemie”
„Ce-ți doresc eu ție, după pandemie
Școala mea de glorii, școala mea de dor?
Vise împlinite, armă de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Nici o provocare nu este prea mare
Dacă-n fiecare speranțele cresc!
Piatra nu oprește apa curgătoare
După pandemie, asta ți-o doresc!
În aceste vremuri, de nesiguranță,
Profesorii noștri sunt supereroi!
Ei ne stau alături – la un click distanță,
Și alungă norii ce vin peste noi.
Spună lumii large succesele noastre
Cât de valoroși sunt cei ce șlefuiesc
Din stele pitice – lucitoare astre!
După pandemie, asta ți-o doresc!
Ce-ți doresc eu ție, după pandemie
Școala mea de suflet, s-ai în toate spor,
Să ținem aproape, spirit de frăție,
Ca a nopții stele, ca ai zilei zori!
Și-ntr-o dimineață, cu ghiozdanu-n spate,
Fără nicio teamă – cum e și firesc
Să merg iar la școală… în realitate!
După pandemie, asta mi-o doresc!”
(parodie de Tudor, clasa a VI-a)
Părinți:
„Mi-am dorit ca fetița mea să meargă la școală cu plăcere, să studieze materia favorită, să se dezvolte armonios și să facă lucrurile cu naturalețe, iar școala să o ajute să se descopere și să modeleze un om frumos. Toate aceste lucruri minunate le-am găsit la Laude-Reut, la învățătorii și profesorii de la clasă.
Am început să descopăr, în fiecare an, încă din clasa pregătitoare, oameni minunați, implicați, mereu cu zâmbetul pe buze și gata oricând să ofere un ajutor sau să rezolve o problemă.
Am apreciat dăruirea pentru muncă pe care o depun zilnic, eforturile lor constante, încurajarea cu care îi îndrumă pe copii, fără îndoială aceste lucruri vor ajuta la formarea unor adulți încrezători și fericiți. Sunteți o inspirație continuă și pot doar să mă bucur de faptul că faceți parte din viața copilului meu, ca o familie extinsă. Pentru aceste motive, meritați, stimate cadre didactice, aprecierea mea. La mulți ani, cu respect, dragi profesori!”
Elena, părinte, clasa a V-a
Profesori:
„I am not the tallest person in the school and statistics call me below average among Europeans! I think I am pretty but media and public opinion would disagree with me. I love history and I am trying to make others love it too but, I am not always successful. Well guess what? This week, a team of amazing colleagues made me feel like I am the best!!!! I am the best looking teacher, I am taller than life, more appreciated than chocolate, more loved than love itself. I have received messages with words that I can only dream of, I connected with my inner child and I remembered I’ve always wanted to be a teacher, this week I was MIGHTY!!!! There was nothing short about me, beautiful and smart were understatements and all this thanks to this amazing team that organized the Teacher’s Appreciation Week. They made me believe, for the first time in months, that everything is going to be fine, inside and outside!
Yes, the kind messages from the kids, the beautiful messages from the parents, the fun, the morning fellowship, the jokes and constant attention were awesome but, in my opinion, it was only possible because of the colossal work of a mighty team of volunteers who taught me a dozen new ways of saying «I love you.» I cried a bucketful of tears but they were all tears of joy, of healing and hope, and they came with the motivation to be an even better teacher!!!~
Diana, profesor de istorie
LICEU
Copii:
„Dragi profesori, mă consider cu adevărat norocoasă că sunt eleva acestui liceu de prestigiu și că am șansa de a fi călăuzită, în această perioadă a vieții mele de licean, de dascăli minunați. Vă mulțumesc pentru că, în acești ani de liceu petrecuți alături de dumneavoastră, ați dat dovadă de înțelegere și răbdare și m-ați îndrumat cu blândețe pe calea cunoașterii. Datorită dumneavoastră, oameni valoroși din viața mea, am dobândit mai multă încredere în mine, în calitățile mele și în ceea ce pot face. Vă sunt recunoscătoare pentru efortul depus de-a lungul anilor.”
Ana-Maria, clasa a X-a
„Mulțumesc! Mulțumesc tuturor profesorilor că mă ascultați și că vă pot spune orice! Mulțumesc că în fiecare zi mă întrebați ce fac, cum mă simt și cum mi-a fost ziua sau săptămâna! Mulțumesc că, indiferent de oră sau zi, atmosfera la ore este una pozitivă și îmi aduce zâmbetul pe buze! Mulțumesc că mă înțelegeți și aveți răbdare!”
Christiana, clasa a X-a
Părinți:
„Dragi profesori, întotdeauna am considerat că sunteți adevărați eroi! Meseria de profesor este pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă. Un profesor bun poate avea un impact uriaș în viața oricărui elev. Tot ceea ce faceți este deosebit de important. Fiica mea iubește școala datorită dumneavoastră! Pentru munca imensă, răbdarea depusă în educația Anei-Maria, pasiunea, îndrumarea, energia, timpul acordat în nobila misiune pe care o îndepliniți, dragostea cu care o înconjurați pe Ana-Maria, vă sunt recunoscătoare și vă mulțumesc!”
Eugenia, părinte elev clasa a X-a
„Dragi și distinși profesori, când mă gândesc că în urmă cu mai puțin de un an intram în marea familie Laude-Reut, am senzația că a trecut mai mult timp, că ne cunoaștem și lucrăm împreună de multă vreme.
Acest lucru se datorează deschiderii cu care dumneavoastră, profesorii, coordonatorii de proiecte, cadre didactice și echipe de suport, sunteți alături de copiii noștri și de noi, în acest drum frumos de descoperire, dezvoltare și succes!
Nu pot decât să îmi exprim o mare recunoștință, apreciere și respect pentru nivelul ridicat al educației pe care în fiecare zi îl oferiți în clase, laboratoare, pe culoarele liceului, online sau offline.
Pentru Alexandru sunteți modele de viață, modele profesionale pe care cu ochii curioși ai unui licean le descoperă în fiecare zi. Așa cum fiecare dintre noi, profesional, avem momente-reper în viața noastră, am convingerea că liceul este un moment-cheie și reper pentru formarea și educația adolescentului din familia noastră. Vă mulțumesc!”
Diana, părinte elev clasa a IX-a
Profesori:
“Mulțumesc mult pentru surpriza «dulce». E minunat ce ați făcut voi, tu și echipa TAW.
Cu toții avem nevoie de apreciere ca să știm că suntem pe calea cea bună. Și eu, la rândul meu, sunt foarte recunoscătoare ție și echipei, mă bucur să am colegi atât de creativi și calzi.
Reka, profesoară de chimie
„Sunt enegizată și emoționată în același timp. Mi se pare că prin sărbătorirea diversității facem o echipă nemaipomenită. Aducând fiecare din sufletul și mintea lui, împreună facem un întreg (ca un Captain Planet)
Silvia, profesoară de limba germană
„Pentru Echipa Teacher Appreciation Week
Anca, profesoară de chimie
„Vă mulțumesc tuturor că ați avut această inițiativă grozavă, este o bucurie și o gură de aer pentru perioadă prin care trecem, mai ales. În felul acesta vă simt mult mai aproape. Vă trimit un gând de recunoștință și mulțumire tuturor!”
Mihaela, profesoară de limba engleză
Absolvenți:
„Toată lumea spune că Lauder (pentru mine tot Lauder a rămas, indiferent de cum se numește acum) este cea mai bună școală, cea mai competitivă, unde «chiar se face școală, domnule, nu ca la stat». Mereu le spun că diferența o fac profesorii, cu care formezi o legătură strânsă de-a lungul anilor, care te ajută și în afara programului lor de lucru, uneori și cu probleme din viața personală. De la această legătură pornește sentimentul de reciprocitate, constând în «ei mă ajută mereu, nu pot să îi dezamăgesc». Iar de aici, cred eu, s-a creat conceptul de «familia Lauder» și tot de aici provin și rezultatele mult dorite. Vă sunt recunoscător pentru tot ce ați făcut, nu numai pentru mine, dar și pentru colegii mei, pentru toată munca depusă și răbdarea infinită (ce-i drept, uneori finită, pentru că noi o puneam la încercare mai mereu
Mihnea
ECHIPA TAW 2020:
„Proiectul Teacher Appreciation Week a fost o surpriză nu numai pentru colegii mei profesori, ci și pentru mine, ca membru al echipei. Prima dată când am auzit de «Săptămâna dedicată profesorilor» știam că este un proiect frumos, care sigur aduce bucurie oamenilor, însă nu mi-am imaginat niciodată cât de mult mă va absorbi toată frumusețea realizării lui. Alături de o echipă extraordinară pentru care, deși le-am mulțumit în repetate rânduri, cuvintele sunt prea puține pentru a-mi exprima recunoștința și aprecierea, am realizat că Teacher Appreciation Week s-a dovedit a fi mai mult decât ne-am gândit sau imaginat noi.
Mai mult decât o săptămână a aprecierii, s-a conturat într-o experiență care schimbă perspective, care motivează, o experiență în urma căreia oamenii aleg să privească către ei înșiși cu «ochi proaspeți» și să vadă ceea ce poate, din diferite motive, nu au văzut în alte contexte de viață.
Oricât de importante ar fi ideile, puterea le-o dau, întotdeauna, legăturile puternice dintre oameni! Proiectul Teacher Appreciation Week asta a făcut: a pornit de la idei, dar puterea lui a fost creată de legăturile oamenilor… cu ceilalți și cu ei înșiși.”
Florina, consilier
„Având în vedere că este 9.45, vineri dimineața, și eu tot primesc și distribui mesaje de la copii… aș zice că a fost o săptămână foarte grea.”
Irina, profesoară de limba franceză
„Într-o perioadă în care se cristalizează semnele unei traume colective în care principalul sentiment e neputința, săptămâna TAW a venit ca un real medicament pentru psihicul nostru.
Să te vezi concret în imaginea unui super-erou poate avea un efect psihic tămăduitor extraordinar, făcându-te să simți că ești motivat, în viață, puternic, activ, rezilient.
Primind câte o surpriză în fiecare zi, ajungi să înlocuiești plictiseala, anxietatea, iritabilitatea cu recunoștința, entuziasmul, nerăbdarea, iubirea, sentimentul de apartenență și speranța. Adică tot ce avem nevoie pentru a supraviețui emoțional cât mai bine.
A fost o săptămână în care ne-am simțit securizați afectiv, iubiți, conectați și importanți. Tot ce Covid-19 nu vrea să simțim. A fost ca încheierea mult-așteptată și pozitivă a unui film horror! Acum putem să ne întoarcem liniștiți la viețile noastre, căci știm că totul va fi bine.”
Florina, consilier
„Mi-e dor de oameni buni… De oameni cu inima caldă. De oameni veseli, ce îți zâmbesc cu inima când trupul este sfârtecat printre suspine. Mi-e dor de oameni ce se țin de mână. De oameni ce își spun povești fără a-i povesti pe alții. Mi-e dor de oameni ce iubesc și se iubesc. Mi-e dor de oamenii copii. De cei ce-și poartă tinerețea-n suflet. De-adulții ce se joacă pur fără să calce peste minți și inimi. Mi-e dor de oameni sinceri, de guri ce te alintă cu-adevărul. Mi-e dor de oameni fericiți. De chipuri ce îți râd cu ochii, cu mintea, inima și sufletul, la fel. Mi-e dor de oamenii de odinioară. Oameni curați la interior și exterior. De oameni ce te iau în suflet și nu ți-ar da vreodată drumul. Sunt printre noi…
Diana, profesoară de limba engleză
„A fost o plăcere pentru mine să fac parte din echipa TAW și să lucrăm împreună la acest proiect minunat! Vă mulțumesc!
Ema, profesoară de geografie
„Acest proiect a fost cel mai frumos lucru care mi se putea întâmpla! Eram pe punctul de a face o schimbare pe care în mod sigur aș fi regretat-o. Am avut norocul ca inițiatoarea Teacher Appreciation Week, un om cu un suflet uriaș, să mă coopteze în echipă și din acel moment totul s-a schimbat.
Am avut șansa să lucrez cu niște oameni cu adevărat frumoși, de la care am învățat ce înseamnă cu adevărat munca în echipă.
Am plâns, ne-am războit cu tehnica, am râs, ne-am gândit și răzgândit, am muncit mult, dar niciodată nu a fost o muncă mai plăcută.
TAW este despre prietenie adevărată, emoție, afecțiune, zâmbete, speranțe, surprize, entuziasm, împlinire, apartenența la un grup, regăsire, bucurie și recunoștință.”
Elena, profesoară de limba franceză
Direcționează 20% din impozitul pe profit Familiei Reut