Cu inima îndurerată am aflat astăzi că Iancu Zuckerman, unul dintre prietenii apropiați, membru distins al comunității evreiești, respectat de evrei și neevrei deopotrivă, a plecat dintre noi, victimă a cumplitei pandemii de coronavirus. Împlinise de curând, la 30 octombrie, 98 de ani, vârstă frumoasă a senectuții, dar pe care nu o arăta, fiind energic și tânăr la suflet. Părea că pentru Iancu timpul s-a oprit. Era vioi, activ, interesat de tot ce se întâmpla în jurul lui și deosebit de preocupat de soarta evreilor de la noi, din Israel și din lume. Ca evreu, în urmă cu 80 de ani a trăit o tragedie, în Pogromul de la Iași, de aceea orice semn care indica cea mai mică posibilitate de a se repeta, era urmărit cu mare atenție de el. Reînvierea și proliferarea antisemitismului în lume era pentru Iancu Zuckerman tocmai acel semnal, analizat și contracarat cu vigoare, un demers căruia i-a dedicat ultima parte a vieții.

Iancu Zuckerman avea mulți prieteni. Era iubit începând cu copiii de la Complexul Educațional Laude-Reut și profesorii lor, membrii simpli ai comunității și conducătorii lor, până la ambasadorii unor state ca Israel, Germania, Rusia sau SUA. Și cei patru nu erau prieteni doar de formă, ci adevărați care l-au apreciat ca om, bunătatea, inteligența și sufletul lui pe care-l dăruia celor apropiați.

Aniversarea sa devenise o tradiție anuală în rândul elevilor de la Complexul Educațional Laude-Reut, în frunte cu o altă bună prietenă, președintele fondator al acestei instituții de excelență în educație, Tova Ben Nun Cherbis. Anul acesta la împlinirea vârstei de 98 de ani, Ambasada Statelor Unite a ținut să-l onoreze, să-i aducă un omagiu și, în pofida pandemiei, au fost prezenți, din păcate în număr redus, prietenii lui ambasadori, membri ai Comunității București și președintele acesteia, câțiva copii care au lansat 120 de baloane.

Iancu Țucărman s-a născut la Iași la 30 octombrie 1922 într-o familie de evrei în care tradiția a fost respectată, astfel că a primit o educație iudaică. Până la 18 ani, viața lui s-a scurs ca a oricărui tânăr, dar a fost întreruptă de legile rasiale antievreiești ale regimului Antonescu și de cumplita experiență a ”Trenurilor morții”, fiind unul dintre foarte puținii supraviețuitori. El nu a pregetat să împărtășească aceste memorii cumplite, mai ales generațiilor tinere și, cu toate că era un umanist, cu încredere în capacitatea creatoare a omului, cunoștea și răul care se ascunde în el. ”Mintea umană a creat soluții care ne permit să trăim astăzi mai bine și mai mult decât oricând în istorie, dar tot mintea umană a generat ideile care au dus la moartea a zeci de milioane de oameni nevinovați”, a spus el la ultima lui aniversare.

Ca inginer agronom a iubit natura și se poate spune că a fost un ecologist ”avant la lettre”, îndemnând la respectarea mediului, la o viață sănătoasă. Dar marea lui dragoste a fost muzica. A învățat-o de copil, a practicat-o cât i-a permis timpul, în schimb a promovat-o cu toate forțele. Era un cunoscător subtil al compozitorilor și compozițiilor lor, un analist fin al interpretărilor. Avea mulți prieteni printre muzicieni care-I respectau opiniile. Îl găseai în fiecare săptămână la concertele de la Sala Radio și cred că nu a lipsit de la nici o ediție a Festivalului ”Enescu”. Ani de zile a realizat o emisiune muzicală la Radio Shalom al Centrului Comunitar Evreiesc, organiza concerte de Anul nou, iar cea mai mare realizare a lui în domeniul muzical a fost descoperirea tinerelor talente din rândul copiilor, sponsorizarea lor prin fundații, inclusiv cea proprie, ”Asociația Culturală Iancu Zuckerman și Maria Popa”.

Moartea lui lasă un mare gol în rândul celor apropiați. Sperăm că acolo sus, unde va ajunge, ne va urmări cu aceeași preocupare pe care o avea și aici și, într-un fel sau altul, ne va întinde o mână de ajutor.

Dumnezeu să-l odihnească, fie-i memoria binecuvântată!