Valul patru al pandemiei de coronavirus este tot mai agresiv, dar luptăm cu toții împotriva virusului care ne răpește dreptul la normalitate.
De aceea, noi, la Complexul Educațional Laude-Reut, facem totul pentru a reveni la o viață fără restricții dure și pentru a evita școala online care, deși la noi s-a desfășurat impecabil din punct de vedere academic, a răpit tuturor bucuria socializării.
Este nevoie de înțelegere a efectelor dezastruoase ale pandemiei de coronavirus, de ambiție și consecvență în păstrarea regulilor de protecție sanitară și, mai presus de toate acestea, de vaccin. Pentru că, așa cum o demosntrează nu doar statisticile, ci și realiatatea din jurul nostru, vaccinul protejează de boală și de urmările ei dramatice.
Astfel, înțelegând importanța vaccinării în combaterea pandemiei de coronavirus, elevi, părinți, profesori, personal didactic și nedidactic au răspuns ”Prezent” apelului la vaccinare lansat de Complexul Educațional Laude – Reut, un parteneriat între Fundația Magna Cum Laude-Reut și Direcția de Sănătate Publică a Municicpiului București. Școla noastră a avut primul centru de vaccinare pentru elevi, profesori și personal nedidactic din România.
„ Prima etapă a campaniei a avut loc pe 13 și 14 septembrie, chiar a debutul oficial al anului școlar. Atunci, în cabinetul din liceu s-au vaccinat cu prima doza sau cu rapel elevi de la clasele VI – XII, profesori și angajați ai CLR.
Demersul nostru nu ar fi fost posibil fără sprijinul necondiționat pe care l-am primit din partea DSP, prin doamna doctor Oana Nicolescu, și al domnului doctor Valeriu Gheorghiță. Aceștia se asigură că vaccinarea din cadrul Complexului Educațional Laude-Reut se va desfășura în condiții de maximă siguranță sanitară, cu personal medical specializat și prin respectarea tuturor normelor care se impun în acest sens. Le mulțumesc doamnei doctor Oana Nicolescu și domnului colonel Valeriu Gheorghiță pentru întreaga deschidere și disponibilitate pe care ne-au demonstrat-o și pentru promptitudinea cu care au răspuns apelului nostru!, a spus atunci Tova Ben Nun – Cherbis, președinte și fondator al Complexului Educațional Laude-Reut.
Vaccinare cu doza a treia
Două săptămâni mai târziu, se lansa oficial, la nivel național, campania de vaccinare cu a treia doză de vaccin anti-COVID. Peste 100 de persoane – elevi, profesori, părinți, dar și trecători sau angajați ai firmelor din apropierea Complexului Educațional Laude-Reut – s-au vaccinat în caravana pusă la dispoziție de către DSP în zona pietonală din Piața Leul Ierusalimului. Dacă unii au fost la prima doză de vaccinanticovid, alții s-au prezentat pentru rapel și foarte mulți au venit pentru a le fi administrată cea de-a treia doză. Și pentru că puterea exemplului este important, printre cei vaccinați cu cea de-a treia doză s-a aflt și Tova Ben Nun-Cherbis.
Traversăm o perioadă extrem de dificilă, mai ales la gândul că am putea intra iar în varianta online de studiu. Deşi am avut rezultate foarte bune chiar şi în perioada școlii online, interacţiunea faţă în faţă între elevi şi profesori este foarte importantă atât în procesul de studiu, cât şi în cel social şi psihoemoţional. Încurajăm procesul de vaccinare şi facem apel la responsabilitate, a spus Tova.
Campania de vaccinare din cadrul Laude-Reut continuă și în luna octombrie, pentru că numai ÎMPREUNĂ ÎNVINGEM PANDEMIA.
Direcționează 20% din impozitul pe profit Familiei Reut